ESEU – Al Florin Ţene: „Mitul Edenului în universul poetic european al secolului XX“

Această lucrare încearcă să evidenţieze şi să clarifice modul de abordare al Mitului Edenului ca Paradis în poezia europeană,cu sensurile,semnificaţiile conceptului de Paradis,Eden sau Rai,inclusive cu toposurile ce tangenţiază acest concept în diferite locaţii al spaţiului dintre Marea Mediterană,Marea Nordului,oceanul Atlantic,până în Munţii Urali.Tot odată încercăm să clarificăm modul de înţelegere şi percepţie al Edenului şi ipostazele acestuia în poezia europeană a secolului trecut.

In contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la bază ceea ce scria Eugen Simion în Scriitori români de azi,a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendulării între două universuri.Prin construcţia psihică a omului,natura existenţei este duplicitară şi conflictuală,iar profilul spiritului său creator analizat ,cumprisma descompune lumina”ne lasă vederii starea de graţie lirică nesigură,discontinuă,ce trebuie continuată,exploatată printr-un travaliu intellectual care să restrângă până la ultimile limite inspiraţia ca hazard.Orice mare creaţie de cultură,cum scria Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului,e însufleţită de avântul transcenderii limitelor terestre. >>>>

Cleopatra Lorinţiu: Gheorghe Tomozei , traducator – Restituiri. Inedite

Două poeme traduse de Gheorghe Tomozei.
Găsesc, deunăzi, rătăcite, printre alte manuscrise neştiute, dedicaţii şi bileţele, desene pe şerveţele de restaurant,note scrise pe foi dictando,fotografii,scrisori de la prieteni şi planuri fantastice de cărţi ce n-au ajuns să fie niciodată scrise,şi două poeme traduse de Gheorghe Tomozei şi rămase nepublicate.
Iată-le.Oricum în versurile traduse, poetul a pus propria sensibilitate şi propria ştiinţă de a face poezie.Cred că a venit vremea să începem să publicăm pagini din Arhiva Gheorghe Tomozei,moştenită de fiul acestuia, Max Tomozei .

CLEOPATRA LORINŢIU

________________
Două poeme în tălmăcirea lui Gheorghe Tomozei ( 1936-1997)

Alexandr Vertinski – Regele cu ochi cenuşii
Pădurea,arborii vechi,legeni-i,
Regele cu ochi cenuşii nu mai e.
În crâng foşnesc, foşnesc mestecenii
Cu întomnată smerenie.
Sângeră frunzele, pribegele.
Bărbatul mi-a spus liniştit şi arar:
„La castel a fost adus regele.

I-au găsit trupul sub un stejar. >>>>>>

Suzanne Dracius (Martinica): „Clorofiliana Creaţie“

Lui Jean-Benoît, mieros

Nu degeaba oamenii de treabă din public (nu spun vulgum pecus) au un adevărat cult pentru casele scriitorilor. Căci scriitorul însuşi este strâns legat de ele.
Un Mecena a oferit în dar lui Strindberg un conac cu grădină, paşnic loc de odihnă, pe care mi-l închipui asemănător cu casa copilăriei mele şi cu casa mea din Franţa, ambele ascunse în apropierea unei mânăstiri, astfel încât paşnicele măicuţe îmi sunt cele mai apropiate şi liniştite vecine, ca şi cu casa mea natală din Port-de-France, casă natală de-adevăratelea, în care am văzut lumina zilei, în mâinile unei moaşe bărbăţoi, căreia îi datorez întreaga mea recunoştinţă pentru frumuseţea buricului meu: îi datorez norocul de a fi scăpat de modelul dizgraţios în formă de tirbuşon proeminent, asemănător cu un capăt de caltaboş, care urâţeşte, – vai! – burta multor compatrioţi. Cer iertare pentru acest scurt acces de învârtire în jurul buricului, dar nu pot să nu profit de această solemnă întâmplare pentru a aduce mulţumiri acelui estet bărbat-femeie, precum şi bunului doctor P-F (nu chiar atât de cumsecade de altfel, căci era sexist şi superstiţios, care trebuia să-mi fie naş, dar a renunţat văzând că m-am născut fată: cică poartă ghinion, la o primă năşire; trebuie să fii mai întâi naşul unui mic mascul, a zis în esenţă tipul, văr de al mamei). Brava cumătră şi presupusul cumătru sosiseră în grabă amândoi să mă ajute să mă nasc la domiciliu, în străfundul cartierului Terres-Sainville, pe strada>>>>> Suzanne Dracius

Prof. dr. Francis Dessart (Belgia): „Pentru ce să de-spiritualizăm Europa?“

Civilizaţia europeană şi culturile populare

Pas cu pas, insidios chiar, mai multe ţări europene şi chiar Uniunea Europeană lansează legi, reglementări sau directive împotriva acelei sensibilităţi spirituale care a făcut măreţia civilizaţiei europene, a Europei reale – deci trans-uraliene – care nu se limitează, nici în timp nici în spaţiu, la câteva organizaţii interguvernamentale actuale. Un document adoptat la Lisabona, în urma unei reuniuni, provocase deja o reacţie viguroasă a lui Jacques Delors, fost preşedinte al Comisiei Comunităţilor Europene, care regreta absenţa oricărei referinţe religioase şi spirituale în definiţia Europei. Cu actualul proiect de Constituţie europeană (încă proiect, să nu uităm), unele cercuri au tergiversat atât că s-a încercat o diferenţiere între spiritualitate şi religiozitate pentru a încurca urmele şi a păcăli, încă o dată, opinia publică în numele democraţiei.
Să credem oare că însuşi cuvântul „religie” provoacă alergie intelectualilor autoproclamaţi ai „gândirii unice” şi dascălilor de „politiceşte co-rect”? După ce nici Stalin, nici Enver Hodja nu au reuşit să dezrădăcineze cu forţa sentimentul religios al poporului lor, democraţiile occidentale sunt pe punctul de a reuşi, atât la ele acasă, cât şi în Europa de Est, care a-bia îşi regăsise sufletul, niciodată pierdut de altfel. Nu suntem atât de nai-vi încât să nu ştim care sunt cercurile acuzate. I se atribuie cancelarului Schröder ideea, exprimată în şoaptă, că el nu
este împotriva religiei, dar pentru o societate în care religia să nu mai fie necesară. Fără comentarii. Jules Ferry, la vremea lui, fusese cel puţin mai clar în exprimare>>>>> Francis Dessart

CULTURI UITATE – Corneliu Florea (Canada): „Totemuri“

PRIMUL TOTEM

Kennedy Street este undeva în Down Town, perpendiculară pe Portage Avenue, care este cea mai lungă arteră a oraşului Winnipeg şi nu are copaci de-a lungul ei, cum sugerează numele de avenue, ci numai magazine şi birouri cu reclame cât încap. În schimb, Kenneedy Street, ce se termină în Assiniboine River, este străjuită de copaci înalţi, mai ales în apropierea râului, unde, de fapt, devine latura largului şi plăcutului parc din jurul clădirii Guvernului provincial. Parcul te atrage prin frumuseţea lui naturală îngrijită la superlativ din banii contribuabililor, nu a guvernanţilor din clădire.

*

În spatele clădirii guvernamentale, în cel mai dosnic colţ posibil, mascat de nişte brazi înalţi, se află un totem. Este primul totem, pe care l-am vazut. Semnificaţia şi valoarea lui nu le cunoşteam, iar locul marginal în care era plasat îl înfăţişa oarecum ca o curiozitate artizanală de cedru, interesantă de fotografiat şi de trimis poza în Europa, la cunoştinţe, ce se vor mira şi atât! Am făcut şi noi poze „cu totemurile“.

Nu am înţeles prea mare lucru din totem atunci, în primăvara anului 1982, dar ne-a plăcut, era armonios sculptat, simetric pe axa verticală, purtând mesajele vieţii şi misterele mitologiei indigenilor. Nu ştiam despre totemuri mai mult decât ştiam despre Brâncuşi, când dădeam admiterea la Medicină, în 1957, iar acum aveam la fel de puţin timp de iniţiere în semnificaţiile totemurilor. Privindu-l – ceva, de care nu puteam să ne dăm seama – am făcut în mintea mea o punte de legătură între Coloana infinită a lui Brâncuşi, din România, şi acest totem de cedru a indigenilor nordului nord-american, aflat în apropierea noii noastre locuinţe, de pe Kennedy Street, din Winnipeg, capitala unei provincii >>>>> Corneliu Florea

O IPOTEZĂ A „ORIGINISMULUI“ – Artur Silvestri: „Fabula căii singuratice“

Către sfîrşitul anului 2004, m-am gîndit să adun mai multe cercetări alcătuite cu multă vreme în urmă şi, astfel, să constitui un fel de prolegomenă la nişte posibile „elemente de istorie culturală apocrifă”. Rostul acestei întreprinderi nu era acela de a completa cu încă un titlu o bibliografie savantă care este suficient de reprezentativă ci mai degrabă să arăt un mod de a vedea misterul supravieţuirii unor culturi care, într-o lume ce ar putea să devină, mîine, dezgustător de uniformă, afirmă încă dreptul la diversitate, răspunsul autohton, interogaţia specifică. Prin natura preocupărilor mele preponderente, era inevitabil să expun aici „cazul românesc” dar, în acelaşi timp, mi-am dat seama că acesta ar putea deveni un model şi un exemplu de metodă posibilă cînd se studiază orice cultură din „Tiers-Monde”. Astfel încît, mutatis mutandi, aceste principii pot fi inteligibile şi, poate, ajută la constituirea unor soluţii posibile deopotrivă la Bucureşti, Montevideo, Tunis ori Delhi, adică oriunde mecanismele evocate aici se regăsesc în diferite proporţii.

Studiile care formează acea mică sinteză de istorie culturală au fost scrise şi publicate între 1984 şi 1989, în limba franceză, în România şi descriu cîteva „ore astrale” de literatură la Dunărea de Jos („protoromânii”, „Renaşterea isihastă” a veacului XIV, „Brâncovenismul” literar şi „începutul Reconquistei” profetice). Ele constituie fragmente dintr-o cercetare de dimensiuni mai mari, dar, în sine, au o anumită autonomie şi o existenţă de sine-stătătoare. În două dintre cazuri sunt chiar primele (şi, deocamdată, singurele) tentative de sinteză istoriografică „de perioadă definită” şi au, în consecinţă, calitatea de>>>>> Artur Silvestri

Alexandru Nemoianu: Despre „miturile creatoare“; balada lui John Henry

Exista in cultura neamurilor anume naratiuni,balade sau legende care raman ca simboluri arhetipale,ca mituri creatoare,cu valoare vesnica.
Spre exemplu,legenda lui Icar ramane ca mit creator al dorintei umane de a zbura,de a se rupe din ghiara gravitatiei.Legenda Golemului,creatura animata miraculos de catre Rabinul Loew din Praga,ramane ca mit al dorintei de a vea sub control o inteligenta de tip uman complet conditionata si unii vad in acest mit forta care mana cibernetica.La Romani exista balada „Miorita”, care intruchipeaza modalitatea in care un neam, aflat in calea necazurilor si supus infrangerilor istorice, a reusit sa transfigureze cele vazute si sa le aseze sub un semn mai inalt si sub si in planul Vointei care oranduieste cele vazute si cele nevazute.
O asemenea balada si mit creator este ,pentru Poporul American,”Balada lui John Henry”. >>>>>Alexandru Nemoianu>