Ion Pachia Tatomirescu: „Michel Benard – simfonie şi alfabet al tăcerii“

În liricul spaţiu valahofon, Michel Bénard este prezent cu două substanţiale antologii lirice, Fragilité des signes / Fragilitatea semnelor (Timişoara, Editura Augusta, 2001; pagini A-5: 336) şi Alphabet du silence / Alfabetul tăcerii (prefaţă de Adrian Dinu Rachieru; traducerea ambelor volume: Manolita Dragomir-Filimonescu – Timişoara, Editurile ArtPress & Augusta, 2007; pagini A-5: 258).

În prefaţa Michel Bénard şi „dublul angajament“, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru subliniază: «Cine a citit ori doar a răsfoit Fragilitatea semnelor (Fragilité de Signes), antologie bilingvă ivită la Ed. Augusta (2001), […] şi-a dat seama că avem de-a face cu un foarte important poet. Dar Michel Bénard […] este, deopotrivă, poet şi pictor. Acest „dublu angajament“ (poetic şi pictural) se exprimă exemplar şi în Alfabetul tăcerii, o carte frumoasă, solidă axiologic, ilustrată chiar de pictorul francez. […] Gata să sculpteze „un talisman de lumină“ pentru râvnita şi promisa Carte lapidară (Livre lapidaire), asigurându-ne că „nu există cuvinte nepoetice“, Michel Bénard, un animator febril, se cheltuieşte fără economie în slujba poeziei şi a picturii, regăsindu-se în marea călătorie interioară. El crede în „aripile de bronz ale poeziei“, în lumina ei purificatoare revărsată peste lume. Paleta poetului, vânând acel „albastru de eternitate“ ori „rădăcinile de cristal“, durează un trainic templu liric. Iar volumul de faţă devine o carte definitorie pentru acest sisific travaliu.» (pp. 12 – 17).

Într-adevăr, „întregul“ poeziei lui Michel Bénard (relevat de Fragilitatea semnelor şi Alfabetul tăcerii, antologiile esenţiale ale poetului francez publicate în Romania) pune în relief rafinamentul substanţei lirice; curcubeul său se iveşte între pădurea de simboluri paradisiac-expresioniste şi limitele tragice ale ens-ului din perimetrul paradoxismului bine temperat.

Şi lectura acestui „întreg liric“ se aliază, fireşte, peste ani, „etalonului“ de receptare / admiraţie a stilului-Bénard de poezie: un teritoriu / spaţiu liric în care Michel Bénard intră „ca într-o religie“; poezia sa e susţinută de „luxurianţa imaginaţiei“, de autenticitate etc.; poezia „unui mistic“, «poezia unui pictor, a unei culori albastre, care-mi pare că se apropie de acel albastru mistic, albastrul lumii de dincolo“ (André Henry); o poezie a catharsis-ului, pentru că «sensul frumuseţii este întotdeauna prezent» (Jean Aubert); poemele sale sunt „fructe ale căutării mistice“; „născut în ţinutul catedralelor, acela al oraşului Reims“, Michel Bénard „a citit în marile cărţi de piatră în care, psalmodiind vântul, încredinţa numărul de aur al simfoniilor sale cosmice“ (Jean Marie Guillaume); poezia lui Michel Bénard este „o muzică a luminii… precum o muzică a sufletului“ – „aici, cuvintele şi gândurile se iubesc muzical în lumină sau luminos în muzică…; poetul ne vorbeşte uimitor despre Femeie, despre Iubire, despre Natură, despre Moarte sau despre Dumnezeu“ (Maurice Courant); Michel Bénard este „un magician al formei şi al verbului“ (Jean Yves le Guen); „poemele lui Michel Bénard ne conduc din taină în taină până la misterul fiinţei“, „femeia este trăită la scară cosmică în ţărmurile sale, în fluviile sale, în insulele şi în tăcerile ei interstelare“ (Gabrielle Clerc); evident, „femeia, confundată cu un ideal de frumuseţe, el o vede ca pe o multiplă muzică“ (Roland le Cordier) etc.

Dar dincolo de toate aceste afirmaţii, se profilează nestrămutata credinţă a lui Michel Bénard în Cuvânt / Logos, în salvatorii noştri fotoni din priveliştea Lumii / Fiinţei, fotoni zămislitori de carte ca treaptă a piramidei spiritului universal, fotoni zămislitori de cărţi ca fundament al cunoaşterii: Cartea prinsă-n piroane pe cruce, / Cartea-templu, / Cartea-pietroi, / Unde omul se-nminunează  / Prin cerneala memoriei. / Peisaj-fântână, / Pământ de sub răgălie, / Cremene a scrierii, / În pereţi cu var de-albăstrele, / Evidenţiind albul din mausolee. / Carte-ofrandă, / Carte-nisip, / Carte-spuma-laptelui, / Unde omul se trezeşte / În faţa gratiilor trase la o parte / Ca la porţile deşertului. / Cartea-ideogramă, / Cartea-simbol, / Cartea sfântă.

ION PACHIA TATOMIRESCU