Ioan Miclău, Australia – folclor australian (şapou la proza lui Lawson )

FRUMUSETEA  FOLCLORULUI  AUSTRALIAN. THE  BEAUTY  OF  AUSTRALIAN  FOLKLORE

Henry Lawson (1867-1922) 

     …Ca orice cultura specifica unui popor sau unui grup de popoare, si cultura Australiei isi are specificul ei.

        Henry Lawson, este scriitorul si poetul clasic australian cel mai reprezentativ, in general al vietii de singuratate, din perioada formarii coloniilor. Uscaciunile, terenurile aride, nesfarsitele paduri neumblate, unde colonistul nou venit se zdrobea sa supravietuiasca.

        Cititorul mai putin obisnuit cu stilul lui Henry Lawson, treptat va intelege ca,de fapt, viata australienilor a fost dura in perioada inceputurilor istoriei lor. Clima, flora si fauna acestui continent erau complet diferite de ale Europei. Prinzonierii Angliei deportati aici dupa Revolutia lui George Washington, au pus baza unei natiuni de care avea sa se minuneze o lume, mai inspre zilele noastre.

Cresterea oilor si animalelor a fost principala ocupatie a colonistilor. Dar viata de familie era aspra, si plina de lipsuri. Singuratatea apasa cel mai greu. Uneori alcoolismul era un refugiu, adunand toate negativismele lui, asa cum vom vedea in istorioarele lui Henry Lawson, el insusi un invederat mbautor. Previn cititorul meu, ca acea aparent nesabuita si de nonsens dialogare a eroilor lui Lawson nu e plictisitoare, ci, dimpotriva, denota atasamentul omului simplu fata de un animal, fie si de  cainele sau, cu care vorbea ore in sir, dar care ii ramanea credincios si atunci cand il lovea cu  piciorul. Desigur, omul era sub influenta alcoolului, tocmai din motivele aratate mai sus, al  singuratatii, al lipsei de comunicare uneori.

         Intr-o povestire, The Drover’s wife (Nevasta conductorului de animale), Henry Lawson ne zugraveste tabloul unei familii de ciobani, cand barbatul se ducea cu turma si se reintorcea doar dupa 10-18 luni. Familia ramanea singura, pe o vale impadurita, intr-o casa de barne si carpici de scandura de eucalipt, unde vantul, ploaia si sarpele veninos intra peste familie din casa, in dormitor si bucatarie, ziua si noaptea. In cazul prezentei povestiri, familia era numeroasa, cu patru copii mici.

Se stinsese si lampa, singurul ajutor era cainele. Fermierii australieni au si azi caini dresati special pentru reptile, caini ce au repeziciunea necesara a insfaca si suprima un sarpe, fie cat de veninos.

Nopti, la rand, pe intuneric pandea deci si „nevasta ciobanului”, ajutata de cainele lor, sa nu se apropie sarpele de copii ei. Lawoson povesteste admirabil momentul, in care sarpele imbarligat pe sub carpici urmarea sa intre, dar cainele era cu ochii pe el, copii pe masa asezati pentru protectie !

     „Acesta e cainele meu” este o alta povestire despre folosul dar si ingrijirea pe care ciobanul  o acorda cainelui sau, de care nu vroia sa se desparta nici intrat in spital. Trebuia doctorul sa  asigure internare/cazare si pentru cainele omului.  In cazul povestirii de fata, pentru ca doctorul a refuzat sa tina si cainele ciobanului in spital, ciobanul ii raspunde : „Acesta e cainele meu; si asa ranit cum era si plin de sange, stapanul refuza si el internarea, „daca acest caine al meu”, nu e primit”.

     Scrierile lui Henry Lawson, sunt uneori foarte comice. Spre exemplu in povestirea The Loaded Dog(Cainele incarcat), se povesteste cazul a trei prieteni ce se duceau periodic la pescuit. Intotdeauna erau ghinionisti, prin faptul ca nu gandeau bine. La o iesire din asta, gasira o balta mica cu peste, dar ei pregatira un explosiv asa de puternic, de arunca in aer si balta cu apa cu peste cu tot, nemaigasind nimic din ce fusese acolo.

    Acum insa, mergand iar la pescuit pe timp de iarna, luara o grenada, pe care, vroind sa o arunce in balta, le-o fura cainele, luand-o in gura. Ei o rupsera la fuga, iar cainele dupa ei cu grenada in gura. Intrara intr-o carciuma plina cu cheflii, dar cainele tot dupa ei, nevrand sa lase grenada nicidecum, desi ei incercara sa-l pacaleasca oarecum. Repede se goli carciuma, cand se auzi despre ce este vorba. In sfarsit, alti caini de strada, si multi la numar, alergara dupa cel cu explosivul, crezand ca o avea ceva os de ros. Acesta lasa grenada, ce exploda grozav intre ceilalti caini, ranindui, dar acesta, scapand teafar, fara nici o rana, se duse la picioarele stapanilor sai, gudurandu-se !”

    (Ce mult se aseamana prin universalitatea lui folclorul, parca identic fiecarui popor!)

      Ioan MICLAU

Anunțuri