Aurel Anghel: „Cartea aleanului“

„E-atât de distractiv / Să crezi în Dumnezeu / Ar trebui să-ncerci odată / Fă-o-acum / Şi află dacă Dumnezeu / E de acord / Sau nu / Ca tu să crezi in El“.

Moş Crăciun mi-a adus multe bucurii şi cadouri. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost Cartea Aleanului de Leonard Cohen. citesc această carte şi mă gândesc ce puţină este vremea noastră de a şti câtă poezie ne dă Dumnezeu prin cei aleşi şi dăruiţi cu har. Choen este un om căruia Dumnezeu i-a umplut mâna cu multe daruri. Este poet, este muzician, este artist plastic, un excelent ilustrarator de carte, chiar al propriei cărţi în care vom găsi nu numai jocul transfigurat al unei copleşitoare bogăţii De idei poetice dar şi al imaginilor din realitate văzute de un mare artist.

Scriu acum doar o alergare printre rândurile unei cărţi la prima lectură. Ar trebui să nu mă mulţumesc, să stau şi să migălesc o transcriere a fiecărei poezii, a fiecărei sintagme nu numai originale ca spunere poetică ,ci mai ales tulburătoare ca transfigurare a unui om care nu poate pleca dincolo fără să ne lase un adevărat manifest despre comlexitatea lumii în care a trăit. Lume în care nimic nu trece zdarnic prin faţa poetului.

Nu îmi voi fixa vreun plan al comentariului. Cred că nici n-ar fi posibil.

Ordinea propusă de poet in cele 235 de pagini este chiar ordinea sau dezordinea unei lumi contradictorii în care trăim, simţim, iubim, urâm, credm sau cerm îndurare. Sperăm fiecare în felul nostru, dar el, marele poet într-un fel aparte. Harul poetic îi permite o trecere în revistă a frumuseţii lumii, oricât de tare o dezechilbrează omenirea, oricât de mult încercă unii să o deformeze. Încep să comentez în ordine inversă exact din punctul, unde s-a deschis întâmplător cartea, către început.

De la pag. 55 am transcris Distracţie, care mi s-a părut excelentă şi pentru titlul comentariului meu.

La pag. 54 Mâncarea e gustoasă este un excelent poem de Crăciun. Poetul apreciază gustul mâncării care este momentul gastronomic al clipei, dar preferă să nu mănânce, „să atingi o tânără frumoasă / Ca ingeriii / Este o mare cinste în această / Vale a Plângerii“.

Dar nici acest lucru nu devine fapt. E doar o idee care-i trece prin minte. „Finalmente meditaţia linişteşte“, adugă poetul într-o zi festivă a creştinătăţii: „O inimă înfierbântată / Sau baremi astfel ne asigură reclama / Pe mine unul mă face să mă urc / Pe pereţii bârfei şi ai lipsei de aer / …………………………………. / Nu vreau să fiu prieten nimănui / Nu am atâta timp la dispoziţie / Postesc / Postesc în taină / Subţiindu-mi chipul pentru ca Dumnezeu să poată / să mă iubească iarăşi ca pe vremea / când nu-mi păsa deloc / de astfel de chestiuni“. (Mânarea e gustoasă)

Ce minunată mărturisire in public, intr-o carte la care a lucrat 20 de ani. Poetul ar dori să iubească pe oricine, pe fiecare dintre noi şi mărturiseşte infiorat că n-ar avea timp. lasă această uriaşă întreprindere celui care are şi timp, e nemuritpor, are şi spatiu , e veşnic are şi dimensiune universală , e infinit.

Poezia Dulce timp de la pag 53 este ilustrae strălucită a sentimentului iubirii de către un om care se indreaptă către „prea târziu“: „Ce dulce este senzaţia timpului atunci / când este prea târziu / şi nu mai este cazul să urmezi / unduitoarele ei şolduri / până la căpătul imginaţiei tale / muribunde“ (dulce timp)

Ilustraţia este imaginea difuză de după o perdea , o femeie ca intr-un hamac legănând întregul trup, am zice cu şolduri cu tot in pete de culoare, linii verticale care prefiră chipul celui menit să privească şi să iubească prin amintiri şi imaginaţie muribundă. Ce frăţie de nedespărţit a două arte cu mijloace atât de diferite şi cu mesaj atât de asemănător!

Luna, pag. 52 începe cu un vers banal, ca intr-o compunere unui copil din primele clase: „ Afară este lună. /Am revăzut obiectul cel măreţ / lipsit de complicaţii, chiar acum, / când am ieşit să-mi fac nevoile afară. / Se cuvenea să-l fi privit mai îndelung. / Îndrăgostit de lună nu sunt însă. / O văd in întregime dintr-o dată / şi totul se încheie / şi pentru ea şi pentru mine.

Un întreg discurs de afirmare a sentimentului iubirii semnificat prin apostroful de deasupra cuvântului Nu, negarea îndrăgostirii de lună este cheia ideatică a unui discur compus din cinci sintagme poetice. Semele de început ale fiecăreia sunt majusculele şi punctul care incheie un enunţ.

Discursul poetic nu se încheie aici. El se continuă cu două ilustrate de Crăciun, de dimensiuni diferite. În prima pe fond negru este chipul poetului decupat dintr-o fotografie astfel încât ochiul ca organ al perceprii imaginii vizuale din poezie să poată fi aşezat chiar în centrul fotografiei. In acelaşi desen jos imaginea unei flori construită perfect geometric, cu cinci petale, o îmblânzire după forma lunii a celebrei stele a lui David din cultura ebraică, cu semnul crucii ca pistil al florii cu patru stamine două puncte sus jos cruce şi pătrat rombic dreapta –stânga, şi raze difuzate intr-un cerc perfect. Cât timp va fi consumat poetul-pictor al propriului suflet să ne lase o asemenea celebră ilustrare în care sunt cuprinse atâtea simboluri!

A doua ilustrată este o excelentă transfigurare a ceea ce este reprezentativ pentru pământ şi satelitul său natural. Luna este înfăţişată ca un glob strălucitor din pomul de Crăciun, pe un fond negru ce se dialuiază in partea a doua a imaginii până la albul ce reprezintă lumina cea de toate zilele,Sub lună în plan oblic o ramură poate fi chiar una de măslin cu simbolistica ei dar şi cu semnificaţia, pământ al vieţii şi al oamenilor. Lună a lui Dumnezeu dată nouă s-o privim şi să devenim poeţi, să scriem poezii ,scriind să fim aproape de cel care ne-a dăruit-o in pomul vieţii „de la tinereţe pâ-n la bătrâneţe“.

Este prima oară când întâlnesc într-o carte de poezie şi reflecţii, transfigurări filozofice de mare fineţe şi subtilitae, o poezie în proză a transfigurăriii atâtor dileme- întrebări, răspunsuri fugare retorică imaginată în cele mai surprinzătoare tonuri ale unui mare artist, un filosof al perioadei istorice din cea mai acută criză a filosofiei.

Găsim în carte aceste panseuri în proză pe care le citim cu uimire.

Va terbui să stăm îndelung să citim ,să răscolim dicţionare, să alergăm prin biblioteca proprie, din ce în ce mai mică pentru a găsi atâtea semnificaţii ce se desprind din această carte. Oricum am căpătat ceva experientă stând câteva luni la masa de scris cu Exerciţiile de libertate. Avem şi noi poeţi mari, nu doar cei de peste ocean. A avut grijă Cel de Sus. A semănat poezia , bunătatea ,răutatea, indiferenţa ,violenţa ,viciile omeneşti în proprţii cvasi egale pe toată suprafaţa pământului …

În eseul Întrebări timpurii sunt propuse cinci intrebări:

Mănăstirile de maici radioase îi studiază producţiile in timp ce poetul îşi bea ceaiul Mişcare Lină. De ce? Pentru că aşa este intitulată celebra mişcare de protest din China şi nu numai împotriva unui regim comunist dictatorial.

Marea Britanie: Marşul din Londra expune practica de recoltare de organe de la practicanţi Falun Gong în viaţă :

Sâmbătă, 26 august, practicanţii Falun Gong din Marea Britanie au ţinut un marş în centrul Londrei, permiţând oamenilor să afle despre Falun Gong şi despre persecuţia care se desfăşoară împotriva acestei practici în ultimii şapte ani.

Marşul a început de la Ambasada Chineză, unde practicanţii Falun Gong au protestat 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână în continuu în ultimii patru ani. Marşul s-a mutat jos pe strada Regent şi s-a terminat în Chinatown. Un megafon a fost utilizat pentru spune oamenilor care este motivul acestui marş şi pentru a cere oprirea persecuţiei în care Partidul Comunist Chinez (PCC) abuzează de drepturile umane ale practicanţilor Falun Gong.

marsul-din-centrul-londrei.jpg

Întrebarea 2. De ce te urci pe-Naltul Scaun şi ţii un discurs incomprehensibil despre Originea Tuturor Lucrurilor,asezonat cu observaşii primitive asupra contractului dintre bărbaţi şi femei, în timp ce eu staupe podea-n poziţia Lotus(ce nu-i făcută pentru nord-americani),proiectând grilele strălucitoarelor aşezări moderne unde, departe de autoritatea ta, democraţia şi idila pot să dea-n floare?

Sutra rostita de pe Inaltul Scaun – Despre cainta – Iluminarea spontana – Transmisia de la minte la minte in India.

Predicile celui de-al saselea patriarh al Zenului chinez sunt pastrate in cartea intitulata Sutra rostita de pe Inaltul scaun despre „Nestematele Legii”

Întrebarea 3. De ce pretinzi că picoteşti de somn când, pentru a te face părtaş culturii noastre,îţi derulez scumpe casete sexy şi,-apoi,când ele se sfârşesc, de ce afirmi :”Studiul iubirii umane este intersant, dar nu-ntr-atâta de interesant“?

Ce tulburătoare întrebări ale poetului căruia se pare că nu-i scapă nimic din marea nebunie care a cuprins omenirea de la uncapăt la latul. Suntem în epoca transmiterii informaţiei libere cât cuprinde timpul unei ore,ale unei zile ,alunei vieşi. Unde să alergăm spre a ne piti de atâta informaţie?

Intrebarea 4. De ce nu poate Marele Vehicul, rostogolinndu-se atât de vesel prin straniile străzi din Kyoto,să se caţşere pe pantele sinuase ale muntelui nostru Baldy? Şi ,dacă nu poate, ne e, oare, de folos?

Literal „marele vehicul“. Una din cele două mari ramuri ale budismului, se autodefineşte „marele vehicul spiritual“, deoarece ea deschide calea .

Întrebarea 5. De ce se-nchină dinainte-aţi stânjeniii, de ce cad conuri primejdioase de pin de sus,de foarte sus,pe, neacoperite, capetele noastre rase?

Preotii erau imediat recunoscuti dupa capetele rase, simbol al puritatii, in timp ce taranii si servitorii erau obligati sa poarte parul foarte scurt. . . .

Călugării” de la Shasta poartă traditionala îmbrăcăminte neagră si au capetele rase; ei au în permanentă lucruri clare de făcut.

Întrebarea a V a mi se pare a fi un poem în sine. Ce pură personificare a sensurilor? Ce gesturi fac in vorbirea poetică stânjenii,

stanjenei.jpg
Iată imaginea reală a stânjeneilor Crocus cei care se înclină in faţa unui mare poet. Ce bucurie!

Imaginea aceasta îmi răscoleşte amintiri dragi. Ne întorceam de la cabana Curmătura din Piatra Craiului prin cea mai frumoasă cale de coborâre, prin Valea crăpăturii. Ne-am intors pe toate posibilităţile de deplasare,dar mai ales pe fund. Aveam dejea crăpături vizibile in spate. Dar ce mai conta. Am ajuns cu bine pe un platou uriaş de deasupra localităţii Zărneşti. Cărarea trecea printrun adevărat spectacol floral,asemănător imaginii care m-a sedus şi trnslatat în urmă cu douăzeci de ani.

Ultima intrebare de la pag. 51. de ce ne ceri să mai vorbimşi,pe urmă, să vorbeşti tu în locul nostru?

Răspunsul este un poem pe care-l propun in întregime cititorilor cu scopul neascuns de a-i trimite la librărie sau bibliotecă să ia cartea lui Choen şi să citeacă spre a se convinge câtă poezie se paote concentra in 235 de pagini.

Toate astea pentru că un clopoţel m-a chemat la tine-n încăpere, pentru că sunt fără grai, în onoarea companiei tale, pentruc că vibrez în mireasma unei indicibile ospitalităţi, pentru că mi-am itat toate întrebările şi mă azvârl pe mine însumi pe podea, făcându-mă nevăzut într-ale tale.

MT. Baldy,1998.

Rămân indicibil, „mă azvârl pe podea“, mă ridic să mulţumesc arhitectului Aurelian Mareş care mi-a dăruit cartea şi excelenţilor trducători, Şerban Foarţă(unul din cei maimari poeţi români contemporani) şi Cristina Chevereşan, cu o excelentă prefaţă de Mircea Mihăieş.

Să fie acest eseu începutul altei cărţi? Doamne ajută, sau fereşte-mă Doamne de aşa ceva .

Aurel Anghel

29/12/2006 Buzău