Serghei Esenin: „Dedicaţii, Scrisori“ (traduse de Aurel Anghel)

Vei pune o zdreanţă pe tine
Pe mijloc legată cu  sfoară
De băţ te vei ţine
Să fugi în pădure, fecioară.

 
Lângă-un stog din costreiul uscat
Îţi va coase Rusalca beteală
Ochi îţi va pune potcoave
înmuiate-n cerneală.

 
Spune-I că eşti călător obosit
Departe de dureri omeneşti
Scoate-l şi  pierde caftanul
Coboară cu Rusalca-n poveşti.

 
Se vor strânge rusalce cu flori
Sub armonică vor încinge gopacul
Iar pe zare, cocoşi domnitori
Vor trezi din tristeţi şi copacul.

 
Rătăcind vei prinde putere
cântec din fluier cântând
bătrâne cocârjate-n durere
Se vor închina rând pe rând
Satul niciodată nu piere.
29 MARTIE 1915

#
Peniţa nu-I poveste
în ea răsună zvon
Cerneala slujeşte
Pădurii să scrie canon.

 
Mamelor sfinte
Divin aşternut
Iubirii din zare
cuvânt de-nceput
Iubire cuminte
şi fără cuvinte.

 
Mai rece decât copca din gheaţă
aştepţi o galeşă zi
Porumbei cu ciocuri de ceaţă
Lumina ochilor tăi şi iertarea
Vor ciuguli.
1916

 
#

Spre amintire lui Mişa Muraşev

 
Lacuri, albastră lucire
Vânt uşurel dând de ştire
află, prieten al meu
că sunt verdele nisip
Pe cerul nimănui.

 
în chipuri am fost, am trăit
Din lume zorit.
TU ca primăvară-n dumbravă
Bei zilele albe , zăbavă.

 
ştiu că iubeşti, ştiu
Suflete blânde-n pustiu
Prea puţini la poarta raiului
Cu semnul otrăvit al pământului

 
Vai, veşnică depărtare în faţă
Drum gânditor , fără viaţă
Peste dealuri locaş
Se întinde în faţă sălaş
Cimitir cu noroi
Cimitirul cu ceaţă
Din noi.
15 martie 1916

 

#

Dragule Mişca, prieten al meu,
Tu eşti viscol, eu tac în sfârşit
Sub streaşina at liniştită
păstrează iubirea mea nerostită.
15 martie 1915

#
Ascultă, inimă păgână,
Inimă de câine a mea
Pentru tine şi pentru hoţi
Am ascunsă in mânecă
lamă ascuţită de toţi.

 
Devreme sau mai târziu
Voi pune în coaste
Recele albăstriu
să cutez, în veci e putredă zarea.
Sau să plâng în zadar
Eu infectatul cu har
şi fiecare din noi doar un pic
De cuvântul nimic.

 

Observaţie:
Poezie influenţată de „Îndoiala ” lui Glinca şi de desenul”Nero dând foc Romei”

#
Malvinei Mironovna
În ochi nisipuri verzi
şi nori
Pe chip rotund şi măsluit
alunecă mâna de-atâtea ori.

Când mai aproape
când mai departe
şi tot aşa mereu
Soarta nefericită
A chipului meu.
9 iulie 1915

 #

În zarea purpurie apus de mări spumoase
Ard albi mesteceni coroanele umbroase
salută versul tinere prinţese
Cu sufletele unduite de blândeţe.

Acolo unde umbre palide, tristeţi obositoare
Celor ce vin să sufere cu noi
şi mâini regeşti întind salvare
Blagoslovindu-NE în clipa de apoi.

 
În patul alb al NE-ntinării
În hohote dau viaţa înapoi
Se scutură peretele Salvării
Din mila  pieptului durerile din noi.

 
trăgând tot mai aproape
Nepotolita mână
Descui
Acolo tristeţea vrea să pună
Pe frunte şi s-o bată în cui.
, roagă-te , Preasfântă Magdalenă
şi pentru soarta mea
şi pentru soarta lui şi pentru Ea.

 
#

 Lui Riurik Ivnev

Rugineşte bucuria pe apă
Iute ca peştele-n zbor
Repede iluzia se adapă
Intrând cu tine-n decor
Construiec sfânt lăcaş
Urc ca un cuc către stele
Intru-n păcate lumeşti
vieţuiec printre ele
Nu te crede haiduc
eşti vreun sfânt,  cazi în tină
Vezi, viţelul, suspină
umblă în cuvintele mele.

Dimineaţa zilei de 21 ianuarie 1919

#

O clipă
Noaptea-mplântă un deget negru-n lună
Ah cine
şi cui poetul împleteşte acum
Din iubire cunună?
şi cui  îi cântă oare

Acum
parşiva privighetoare?

Nu poţi  iubi
Acum
Când şterg o fiară
Din inima-MI fecioară
Acum
când pornesc
să pun uşi  noi
Perchi
Cu găurile vechi?

 
La dracu sentimente,
Cuvinte-n bălegar
îmi trebuie icoana
cuvântul cioflingar.
La ce bun mie soare?
Convoiul militar
De stele căzătoare ?
Vreau pe strune de aur
să cânt obsesiv
cuvântul nou colectiv.
De Indii n-am nevoie
Nu-MI trebuie Tolstoi
Ci doar mujicul simplu
Pornind de lângă boi
Cu trupul  cât e cerul
să semene lumina.
1919

 
#

Aşa sunt eu, nu fac
în lumea asta nimănui pe plac
Chipul meu acum
înnegrit în negru de fum.

Se spune că sunt bolşevic, ştiu,
Nu-I nimic, Dar pun frâu
pământului, înspumat bidiviu.

O ,dacă-aţi şti, construiesc
sorţii potrivnice chip îngeresc.
De ce oare Londonul, America-n soare?
A curs cândva vreun râu înapoi?

 
Ce-i cu noi? Rusia  spală ruşinea.
Dansează tristeţea rusească
cuvintele mele
curate în soare să crească.
februarie 1919 R.V.U.J.

 
#

CUM TREBUIE SĂ SE RECOMANDE MARINA
Vă spun ceva de prost gust
În acest vers doar cuvintele-s bune
oricine de azi poate spune
numele meu
în locul numelui ei.
mie să-mi spuneţi Marina.

 
#

Mă recunoaşteţi uşor
puteţi să mă puneţi în ramă
portretul e mic
luaţi seamă
că am şase ani şi un pic.

Ochii-s căprui,
pe obrazul pufos
citesc urma pumnilor, 
versul cel mai frumos.

 

N-am pană fermecată
şi nici nu scriu uşor
dar cât îmi este dor
De „Şucalată”.
19 ianuarie 1924