Jean-Paul Mestas

Jean-Paul MESTAS  s-a născut la 15 noiembrie 1925, la Paris, într-o familie cu obârşii „central-franceze”, în provinciile Auvergne, Limousin şi Périgord.
Copilăria şi adolescenţa şi le petrece mai mult în Africa, până în 1941, când se reîntoarce în Franţa, spre a-şi desăvârşi studiile liceale / universitare. Debutează cu poezie, în 1949, în revista
Janus. În 1977, înfiinţează – cu pictoriţa Christiane Mestas – caietele de poezie, Jalons, revistă care apare şi în prezent şi la care colaborează scriitori de seamă de pe cinci continente. A funcţionat o vreme şi ca profesor de istoria poeziei la Institutul de Românistică de la Sorbona (Paris IV). A publicat peste şaizeci de volume de versuri (Le Livre de la Retenue / Cartea reţinerilor, 1995; Le Livre des Visages / Biblia chipurilor, 2002; etc.), de eseuri (După Ritsos, 1997; Între Brazilia şi Franţa, 1998, Péguy în contemporaneitate, 2001; etc.), dar şi câteva esenţiale antologii din lirica universală (cea mai recentă, în franceză şi în portugheză, Povos e Poemas / Popoare şi Poeme, Lisbonne, 2004), multe dintre originalele-i volumele de stihuri fiindu-i traduse până în prezent în 17 limbi (Lange Danach, 2002 – în Germania; Eterna Poeira, 2002, Athalos, 2004 – ambele apărute în Portugalia; etc.).

Mâinile Pădurii de JeanPaul Mestas.

Versiunea românească: Ion Pachia Tatomirescu.

 

PIERRES DE MÉMOIRE
Il y a quelque sept mille ans

les regards du ciel s’y glissèrent

émus

de ces faims d’hommes qui ouvraient

un chemin à contre-silence

en déroutant la peur

surprise mais rebelle. 

Des étoiles

              depuis

les ont prises pour cibles. 

(«Longtemps après», 2002, p. 37)

PIETRELE MEMORIEI
Sunt vreo şapte milenii –

privirile cerului glisează aici

emoţionate

de-aceste-nfometări ale oamenilor ce deschid

o cale-mpotriva liniştii,

derutând frica –

uluire încă rebelă. 

Nişte stele

       de-atunci

îi au la licitaţie drept ţinte. 

(Din volumul «Multă vreme după», 2002, p. 37)

MÉDIEVAL
Les mains de bois rejoignent

une tentation des ardois; 

la solitude

aligne ses blasons,

troubadours à la mode

ou magiciens prescrits, 

tandis que les marchands d’oublis

cherchent un exutoire

à leur soif d’avenir 

en déshabillant les étoiles.  

(«Longtemps après», 2002, p. 41)

MEDIEVALĂ
Mâinile pădurii se-mpreună

într-o ispită de ardezie; 

solitudinea

şi-aliniază blazoanele,

trubaduri la modă

sau impuşi magicieni, 

în vreme ce negustorii uitării

caută artificialul izvor

pentru viitorul setei lor, 

dezbrăcând stelele. 

(Din volumul «Multă vreme după», 2002, p. 41)

În «Oglinda literară», nr. 40, aprilie, 2005. p. 1229.
APPROCHE DE L’ETERNEL
Réaparition des comètes. 

On croit les lire

y deviner

qulque chose de plus nouveau

comme le plus ancien des rêves. 

Des voix se réentendent

et glissent

entre les siècles ébahis. 

Mon Dieu,

nous approchons de Ton Silences. 

(«Longtemps après», 2002, p. 63) 

 

APROPIERE DE CELE VEŞNICE
Reapariţia cometelor. 

Se crede-n citirea lor,

în a ghici-n ele

acel ceva mult mai nou

decât cel mai vechi dintre vise. 

Voci răsună

şi alunecă

între secole înmărmurite. 

Dumnezeul meu,

ne-apropiem de Liniştea Ta

(Din volumul «Multă vreme după», 2002, p. 63) 

 

DOMMAGE
J’aurais pu vivre près de toi

comme une après-midi d’automne. 

L’ambre y était

le sel

d’un anneau d’or. 

Tu l’as saisi trop tard,

j’avais déjà

perdu mes feuilles. 

Eternelle Poussière…», 2002, p. 83) 

 

PĂCAT
Aş fi putut să trăiesc alături de tine

ca după-amiaza unei toamne. 

Ambra era aici,

sarea

inelului de aur. 

Tu ai priceput-o prea târziu –

îmi pierdusem deja

frunzişul. 

(Din volumul «Eternul Neant», 2002, p. 83) 

 

ÉTERNELLE POUSSIÈRE
Je les sens aller et venir

reprendre vie

ces gens

dont les marottes furent miennes

et que le tourbillon du monde

eut un momemt à sa merci. 

Eternelle poussière ils volent

à travers les images 

un Soleil bleu les sollicite.  

Eternelle Poussière…», 2002, p. 117) 

 

ETERNA PULBERE
Le simt un du-te-vino,

reluându-şi înapoi viaţa

aceşti oameni

ale căror marote fură şi-ale mele,

dar şi că vârtejul lumii

avu o clipă la discreţie… 

Eterna pulbere-şi ia zborul

dincolo de privelişti – 

un Soare albastru o cere. 

(Din volumul «Eterna Pulbere», 2002, p. 83) 

 

SYNAPSE
Symphonie des neurones,

une rose accentue

son inéluctable fragrance; 

un doute se replie

dans l’ornière des spasmes 

et les hypothèses dévissent. 

(«Suite en Gris sur fond d’Aube», 2004, p. 56) 

 

SINAPSĂ
Simfonie a neuronilor –

o roză şi-accentuează

ineluctabila-i fragranţă; 

o îndoială se repliază

în făgaşul spasmelor 

şi ipotezele se deşurubează. 

(Din volumul «Suită în gri pe fundalul înzorierii», 2004, p. 56)