Andrei Vartic: „Rugându-ne pentru sufletul lui Alexandr Soljeniţin“

Viaţa şi opera lui Alexandr Soljeniţin a făcut ca şi munţii să fie mai mândri de verticala lor, de nesupunerea morală la mârşăviile cele mari sau mărunte ale omului. Fără el domeniul spiritual al secolului XX ar fi mucezit, s-ar fi şubrezit, ar fi degradat în ridicol. Basarabia, la rândul ei, se poate considera munte din masivul Soljeniţin, fiindcă nu a stat cu mâinile în sân nici atunci când demonii comunişti au sacrificat sute de mii de români în Gulagul sovieiticfiindcă, prin cei mai buni oameni ai săi a vorbit despre tragediile tranziţiei de la totalitarism la democraţie care l-a îngârbovit şi aici pe om, la fel ca în Rusia.

Alexandr Soljeniţin a fost spiritul înalt şi luminos al acestei lumi, devastată de războaie necruţătoare, tehnologii apocaliptice şi degradări morale. Nu a tăcut mai ales după căderea comunismului în URSS, deşi a fost aproape lipsit de dreptul de a-şi expune opiniile în ziare şi pe le televiziuni (inclusiv la cele din aşa zisa lume liberă). Puternicii vremii a avut grijă ca anume Soljeniţin să nu le vorbească oamenilor despre ce se întâmplă în Rusia şi în lume după 1991, despre degradarea fiinţei umane ca urmare a intoxicării ei cu cel mai atroce pragmatism din toată istoria. El a murit în noaptea de 3 spre 4 iulie, la 89 de ani. Aştepta resemnat moartea. Zicea că este mai bine să moară decât „să înfrunte şi la bătrâneţe comisarii deşelaţi ai corectitudinilor politice” care se fac a nu vedea şi crimele bolşevicilor, şi pe ale celor care devastează Rusia după scoaterea comuniştilor de la putere. Înainte de moarte a dat un interviu pentru un ziar german. În final jurnalistul i-a urat viaţă lungă. Soljeniţin a răspuns: „Ne nado!” („Nu trebuie!”). >>>>

Anunțuri

Comentariile sunt închise.