MODELE – „Bătrânul şi marea“- Ernest Hemingway, o evocare de Doina Drăguţ

Se năştea, acum 100 şi ceva de ani, în Statele Unite, un copil care avea să devină un atlet al cuvântului: Ernest Hemingway. N-a avut parte de o copilărie liniştită; dovadă şi faptul că a fost combatant în primul război mondial; ecoul experienţei de atunci fiind romanul „Adio, arme!“. Era, de fapt, congener cu iluştrii Camil Petrescu, Perpessicius, Călinescu (aceştia ştiau de Hem’, şi, uneori, au scris despre el).
Aventuros din fire, Hem’ vine, în calitate de corespondent de război, în Europa; avea în jur de 20 de ani. În competiţie cu alţii, viitori mari romancieri americani (precum Scott Fitzgerald, John Dospassos, William Faulkner etc), Hem’ se impune prin tenacitate; avea, de altfel, şi dimensiunile unui boxer; a şi practicat, de fapt, acest sport. Năzuia să-i bată, la modul propriu, cu pumnii, pe marii săi contemporani de care am amintit. Nu s-a întâmplat aşa. Mult-mai-talentatul Scott Fitzgerald (după cum consideră exegeţii de peste Ocean) a avut fericirea (sau nefericirea?) de a o cunoaşte pe Zelda şi de a face pasiune pentru ea; o pasiune damnată. Hem’ s-a însurat, şi el, a făcut copii, a divorţat, s-a însurat din nou şi chiar a treia oară. A fost, peste ani, din nou, în Europa, în Spania războiului civil. După război şi-a luat o vilă în Cuba (era pe atunci colonie spaniolă; avea el, ce avea, Hem’, cu los gitanos). Acolo, în Cuba, avea obiceiul ca, dimineaţa, să găsească la piciorul scării de etaj, lângă maşina de scris, în care se afla o coală albă ce avea să fie scrisă, un pahar americănesc cu wisky. Hem’ se conforma, scriindu-şi pagina pe ziua aceea, bându-şi wisky-ul, mâncând, după care, cu statura lui impunătoare, îşi punea pălăria de soare pe cap, îşi lua puşca de vânătoare, şi se aventura în culturile de trestie de zahăr, convins că va împuşca un leu. N-a împuşcat nici un leu. În timpul acesta el lucra mental la cărţile ce urmau să apară. A şi fost
>>>>>>> Doina Drăguţ

Anunțuri

Comentariile sunt închise.