Prof. dr. Francis Dessart (Belgia): „Pentru ce să de-spiritualizăm Europa?“

Civilizaţia europeană şi culturile populare

Pas cu pas, insidios chiar, mai multe ţări europene şi chiar Uniunea Europeană lansează legi, reglementări sau directive împotriva acelei sensibilităţi spirituale care a făcut măreţia civilizaţiei europene, a Europei reale – deci trans-uraliene – care nu se limitează, nici în timp nici în spaţiu, la câteva organizaţii interguvernamentale actuale. Un document adoptat la Lisabona, în urma unei reuniuni, provocase deja o reacţie viguroasă a lui Jacques Delors, fost preşedinte al Comisiei Comunităţilor Europene, care regreta absenţa oricărei referinţe religioase şi spirituale în definiţia Europei. Cu actualul proiect de Constituţie europeană (încă proiect, să nu uităm), unele cercuri au tergiversat atât că s-a încercat o diferenţiere între spiritualitate şi religiozitate pentru a încurca urmele şi a păcăli, încă o dată, opinia publică în numele democraţiei.
Să credem oare că însuşi cuvântul „religie” provoacă alergie intelectualilor autoproclamaţi ai „gândirii unice” şi dascălilor de „politiceşte co-rect”? După ce nici Stalin, nici Enver Hodja nu au reuşit să dezrădăcineze cu forţa sentimentul religios al poporului lor, democraţiile occidentale sunt pe punctul de a reuşi, atât la ele acasă, cât şi în Europa de Est, care a-bia îşi regăsise sufletul, niciodată pierdut de altfel. Nu suntem atât de nai-vi încât să nu ştim care sunt cercurile acuzate. I se atribuie cancelarului Schröder ideea, exprimată în şoaptă, că el nu
este împotriva religiei, dar pentru o societate în care religia să nu mai fie necesară. Fără comentarii. Jules Ferry, la vremea lui, fusese cel puţin mai clar în exprimare>>>>> Francis Dessart

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s